Urmasii lui Adam si Eva s-au inmultit prin incest?

Urmasii lui Adam si Eva s-au inmultit prin incest?

Distribuie daca ti-a placut!

Iata un gand care sperie pe multi, tinandu-i departe de a crede in cuvantul Scripturii si in glasul Bisericii. Daca Biserica interzice si condamna casatoria dintre rude pana la gradul 8, atunci cum este posibil ca neamul omenesc sa se fi inmultit fara sa fie vorba de incest la mijloc? A tolerat Dumnezeu incestul intre frati si veri odata cu Cain si toti urmasii lui Adam? Isi schimba Dumnezeu poruncile?

Pentru toate aceste intrebari vom face lumina in cele ce urmeaza, lasand sa vorbeasca pe rand istoria, medicina si logica.

Ce spune Biblia despre istoria casatoriilor intre rude:

Mai intai, problema „incestului” nu incepe de la Cain si sora sa, asa cum s-ar crede, ci porneste chiar de la primii oameni: Adam si Eva. Cum aceasta? Prin simplul fapt ca trupul Evei a fost facut din coasta lui Adam [1]si ca urmare, din punct de vedere al rudeniei de consangenitate, Adam si Eva erau mai apropiati decat un frate cu o sora, sau decat un tata cu o fiica. Sfantul Ioan Gura de Aur ne explica: „A îngăduit ca sora lui Adam să-i devină acestuia soţie; sau mai bine-zis, nu sora, ci fiica sa; sau poate nici fiica lui, ci ceva mai mult, însuşi trupul lui. Iar legătura lor a stabilit-o direct de la început, ca pe o stâncă, unindu-i într-un singur întreg. De aceea nici pe femeie n-a făcut-o dintr-o natură străină lui Adam, pentru ca acesta să nu se lege cu ea ca şi cu o străină, şi nici n-a oprit căsnicia la unirea lui Adam cu Eva, ca acesta să nu se despartă, datorită unirii lui cu o singură femeie, de restul neamului omenesc.” [2]

Asadar, daca cel mai intalt grad de rudenie al neamului omenesc nu a fost un impediment pentru binecuvantarea casatoriei lui Adam cu Eva,  inseamna ca problema incestului nu este determinata de consangenitatea in sine, ci de cu totul altceva! Vom vedea mai tarziu despre ce anume este vorba, dar pana sa ajungem acolo tinem firul istoriei.

In Vechiul Testament aflam ca imediat dupa potop au mai ramas doar patru familii inrudite intre ele, prin care sa se poata regenera neamul omenesc pe mai departe: Noe cu sotia, si cei trei fii ai lui Noe cu sotiile lor. Asadar, din atare situatie este de la sine inteles ca singura cale admisa pentru inmultirea umanitatii a fost casatoria intre verisorii de gradul I, II si posibil casatoria unchilor cu nepoatele dupa frate/sora. Daca gradele de rudenie 3 si 4 ar fi cauzat vreo problema morala sau de alta natura in acele timpuri, atunci cu singuranta Dumnezeu ar fi putut lua o masura de preintampinare: spre exemplu crutarea a inca unei familii straine de cea a lui Noe, spre a se evita astfel casatoriile intre veri. Numai ca acolo unde nu este cazul, nici Dumnezeu nu intervine.

Cateva generatii mai tarziu, aflam ca patriarhul Avraam o avea pe Saara nu numai de sotie, ci si de sora vitrega: „Şi apoi, ea îmi este într’adevăr soră după tată, dar nu şi după mamă, şi mi-a devenit soţie.” Facerea 20:12. Aceasta este singura marturie pe care o avem in privinta mariajului legitim dintre frate si sora, semn ca practicarea casatoriei intre frati s-a stins mult mai devreme decat casatoria intre verisori.

Mergand in urmatoarea generatie de patriarhi, vedem ca Isaac si-a luat de sotie pe Rebeca, cea care era „fata lui Batuel, fiul Milcăi, femeia lui Nahor, fratele lui Avraam”. Tinand cont ca Isaac era fiul lui Avraam, inseamna ca Batuel era verisor de gradul I cu Isaac, iar Rebeca, fata lui Batuel, era nepoata lui Issac care intre timp ii devine sotie.

Nici cu generatia patriarhului Iacob nu stau lucrurile precum le intelegem noi astazi, drept marturie stand faptul ca Iacob, indemnat [3] sa-si ia de femeie pe una dintre fetele unchiului sau dupa mama, se casatoreste cu Rahela, verisoara lui de gradul I.[4] Tot cu o verisoara de gradul I se casatoreste si Esau, fratele lui Iacob[5].

Totusi, chiar daca astazi aceste grade de rudenie sunt opritoare intre ele de la taina casatoriei, Dumnezeu binecuvinteaza casatoriile patriarhilor Avraam, Isaac si Iacob, semn ca unirea dintre rude, incepand cu gradul 3 si 4, nu erau o problema existenta pentru acele generatii de oameni. Mai mult decat atat, casniciile celor 3 patriarhi sunt exemplu de binecuvantare rostita mirilor in cadrul tainei casatoriei: „Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra. … Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe lacob şi pe toţi patriarhii.”

Sa intelegem deci, ca lucrurile nu au stat intotdeauna asa cum le cunoastem astazi. Si totusi acum, lucrurile nu sunt la fel…

Dam cuvantul medicinei:

Medicina la zi spune ca exista urmari grave de pe urma casatoriilor intre rude. Sa enumeram doar cateva: [6]

– Afectarea sistemului nervos central (creierul şi măduva spinării), care duce la retardare mintală si oligofrenie;

– Toate organele şi sistemele genetice sunt supuse malformaţiei;

– Pericolul bolilor degenerative creşte cu cât este mai apropiată înrudirea;

– În cazul cosangvinării de gradul I, între frate cu soră sau părinte – copil, tot al 4-lea nou-născut este foarte grav bolnav.

Cum se intampla toate aceste urmari ne spune genetica, descoperindu-ne din tainele ereditatii.

„Ereditatea, mediul si destinul sunt factorii de căpetenie care configurează diferenţele persoanei omeneşti. Ereditatea ar fi repetiţia părintelui în fii. După cum se vede in mecanismul ereditatii, fiii repetă pe părinte numai cu oarecare aproximaţie. Aşa e firesc, de vreme ce copilul e o sinteză a celor doi părinţi, o sinteză a celor 4 bunici, a celor 8 străbunici, acelor 16 stră-străbunici ş.a.m.d. Adică: pe măsură ce creşte numărul ascendenţilor în progresie aritmetică, contribuţia lor în descendenţi scade în progresie geometrică.

Aşadar, în persoana noastră trăiesc mai multe generaţii şi un număr mare de inşi. Nu strică să ne luăm puţin pe urma lor; însă – potrivit înţelesului – deocamdată, în cadrele teoriei genetice.

Suportul de transmisie al eredităţii este gena, acea granulă infinitezimală de cromatină, din lanţul cromozomilor. Gena e un centru condensat de materie vie, având să conducă multiplicarea celulelor, obţinerea formei anatomice a organelor şi a sistemelor, ritmul fiziologic, armonizarea şi sincronizarea funcţională cu organismele vecine din competenţa altor gene, precum şi durata acestora. Genea trebuie să ştie şi să facă: arhitectură, anatomie, calculul rezistenţelor, chimie, fiziologie, apărare activă, apărare preventivă, armonie muzicală, cutii de rezonanţă, armonizare istorică, previziune si multe altele.

Stiind ca suntem o sinteza a parintilor este important faptul că fiecare din cei doi părinţi ai noştri ne dau o serie completă de gene, înlănţuite împreună. Astfel, în fiecare celulă, noi avem două feluri de gene, fiecare complete în ele însele.

Prin urmare noi suntem dubli în ce priveşte genele noastre. Fiecare din cele două lanţuri de gene conţine tot materialul necesar pentru formarea unui individ, fapt care are foarte stranii consecinţe. Mama ne dă tot materialul (în gene) pentru producerea unui individ de un anumit tip; tata, pe de altă parte, ne dă tot materialul pentru producerea altui individ, de alt tip. în acest chip, noi începem viaţa ca fiinţe duble. Fiecare suntem, într-un anumit sens două persoane, destul de legate împreună în întregime, deşi în anumite privinţe, legăturile nu sunt chiar complete. Această dublă natură a sarcinii noastre ereditare are o mulţime de urmări asupra vieţii…

Acum, un fapt de o extremă importanţă practică: deşi cei doi membri ai unei anumite gene au de a îndeplini unul şi acelaşi lucru,totuşi ei se deosebesc în felul lor de a-l face. Gena care vine de la tată tinde să producă o anumită culoare a ochiului, în vreme ce gena de la mamă tinde să producă o altă culoare. Tot asa, la modul simplist vorbind, gena de la tată produce un creier sărac şi astfel un individ stupid; gena de la mamă un creier superior şi, astfel, un individ înzestrat cu inteligenta sanatoasa. O genă poate produce ceea ce e bun şi sănătos; cealaltă, ceva ce e bolnav şi infirm. Aici vedem cat de buna este rânduială firii de a avea doi părinţi, adică avantajul de a fi dubli.

De pildă o genă de la tată poate fi defectuoasă; dacă ea ar fi singura genă care ar conduce lucrul, copilul ar fi infim în funcţiunea aceea; deci ar fi un idiot sau un debil mintal. Se poate însă întâmpla, ca gena corespunzătoare, din aceeaşi pereche, care vine de la mamă, să fie normală; atunci această genă normală, ea singură, preia întreaga sarcină, aşa încât copilul e normal; el nu e idiot, nici înapoiat mintal. In chipul acesta, defectuozitatea unei singure gene din pereche, nu are urmări rele, sau dacă are, le are aşa de mici încât nu pot fi observate. Activitatea genelor în dublu este o măsură de asigurare; individul are două şanse – în loc de una – de a-şi dezvolta în mod normal fiecare din funcţiunile sale. Numai atunci când genele din cele două lanţuri, nimerite în pereche, sunt defective- adică atât cea de la mamă cât şi cea de la tată – numai atunci funcţiunea respectivă a urmaşului e şi ea defectivă şi, ca urmare, copilul e pe rând, fie lipsit de pigmentaţia pielii, sau a ochiului, fie stupid, fie leneş, fie înapoiat mintal, sau ceva asemănător.

Acum, cateva lucruri lamuritoare: Gena normală, care formează organul şi-i conduce funcţia în condiţii normale, a fost numită genă dominantă; iar gena defectuoasă,a cărei funcţiune nu se mai manifestă, a fost numită gena recesivă. Gena care  este raspunzatoare de creşterea creierul, prin care se mijloceşte funcţia inteligenţei, e o gena dominantă; iar aceea care împiedică cresterea si functionarea normala, deci aceea care produce prostia, e o genă recesivă.” (Pr. Arsenie Boca)

Să înşirăm cazuri de ilustrare concretă, cum se lucrează ereditatea: „Presupunem un tată slăbănog la minte, cu amândouă genele privitoare la inteligenţă recesive, şi o mamă inteligentă, cu ambele gene normale. In conformitate cu legile probabilităţii de la baza mecanismului eredităţii, copiii vor fi hibrizi, adică vor prezenta o genă dominantă şi alta recesivă. Cum însă caracterele genei recesive nu se manifestă decât atunci când ambele gene sunt recesive, dar nu şi atunci când cealaltă e dominantă, înseamnă că gena dominantă îşi manifestă singură acţiunea. Copiii, rezultaţi din atari părinţi, vor avea inteligenţă normală ca şi mama, atât numai că ei poartă cu ei, în mod latent şi germenul slăbănogiei, care – cum vom vedea îndată – poate să apară în urmaşii lor.

Presupunem acum că un atare copil, cu o genă recesivă moştenire, se face mare şi se căsătoreşte cu o parteneră care are două gene recesive. Potrivit legilor probabilităţii, jumătate din urmaşi vor avea ambele gene recesive, şi, deci, vor fi proşti; cealaltă jumătate vor avea numai o singură genă recesivă şi astfel vor fi deştepţi.

Presupunem acum că un urmaş din primul caz, cu o singură genă recesivă, se căsătoreşte cu o parteneră (partener), care, la fel, are tot o singură genă recesivă. Intrucât defecţiunile nu se manifestă, amândoi părinţii sunt normali, adică inteligenţi sau sănătoşi fizic, etc; atât numai că amândoi poartă sâmburele stricăciunii în structura lor genetică. In conformitate cu legile probabilităţii, ale cazului când aruncăm doi bani deodată, vom avea 4 permutări şi 3 combinări. Cei doi bani pot cădea – cum am văzut – număr-număr, număr-coroană,coroană-număr şi coroană-coroană, adică 4 posibilităţi de aranjare, sau 4 permutări. Intrucât ordinea nu importă, ci numai faptul dacă un element e cel puţin diferit, cele 4 permutări pot fi reduse la următoarele 3 combinări: odată număr-număr, de 2 ori număr-coroană sau invers, şi odată coroană-coroană.

Avem astfel un copil (a) complet normal şi în aparenţă şi în fond, adică cu amândouă genele dominante; un alt copil (b) idiot,cu ambele gene recesive, deci fără putinţă de tămăduire; şi doi copii(c,d) cu câte o genă recesivă şi alta dominantă, în aparenţă normali, ca şi primul copil, dar în fond numai pe jumătate sănătoşi, şi care, la un recurs, adică în căsătorie, pot pierde, dând 25% din urmaşi pe dea-ntregul stupizi, atât în aparenţă cât şi în fond…Presupunem că individul b, din schema de adineauri, se căsătoreşte cu un partener cu ambele gene corespunzătoare normale, dar având o altă pereche complet recesivă. Urmaşii acestor doi părinţi,unul defectiv într-o privinţă, altul defectiv în altă privinţă, vor purta în ei sâmburii ambelor defecte, dar altfel, în manifestările lor, vor fi normali în amândouă privinţele…” (Pr. Arsenie Boca)

Doi părinţi idioţi, cu ambele gene ale inteligenţei recesive, nu pot avea decât toţi copiii idioţi – ceea ce, în conformitate cu aceleaşi legi ale probabilităţii, e perfect natural. Un ban ale cărui amândouă feţesunt leu, nu poate cădea decât leu, şi niciodată coroană…

 

sursa: ortodoxiatinerilor.ro

Facebook Comments
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.