Sărbătoarea Bunei Vestiri – Ziua Cucului şi a prevestirilor

Sărbătoarea Bunei Vestiri – Ziua Cucului şi a prevestirilor

Distribuie daca ti-a placut!

Credincioșii ortodocşi, dar și cei catolici sărbătoresc duminică Buna Vestire, praznicul care face trimitere la ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil s-a arătat Preacuratei Fecioare Maria şi a anunţat-o că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Inițial, data acestei celebrări creștine a fost una variabilă, sărbătorită fiind fie pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, fie în 18 decembrie, cum se întâmpla în bisericile din Spania, Galia sau Milano.

Unele voci susţin că praznicul a fost introdus la Roma de Papa Leon al II lea (681-683). La început, acesta avea o însemnătate și o răspândire locală şi se numea Aşteptarea Naşterii Dom­nului. În veacul al XI-lea s-a generalizat şi a ajuns să fie ținut pretutindeni în lumea catolică în data de 25 martie. Numai la armeni Buna Vestire cade pe 7 aprilie, în raport cu data veche a Naşterii Mântuitorului (6 ianuarie).

În Răsărit, este posibil ca ziua de 25 martie să se fi fixat în prima jumătate a secolului al V-lea, când Crăciunul a ajuns să fie celebrat în 25 decembrie. Buna Vestire se sărbătoreşte în fiecare an în perioada Postului Mare şi acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.

În Sfânta Scriptură, episodul Bunei Vestiri este relatat pe larg.

„Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: <<Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei>>.

Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: <<Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?>>. Şi îngerul i-a zis: <<Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.

Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit>>. Şi a zis Maria către înger: <<Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?>>. Şi răspunzând, îngerul i-a zis: <<Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă>>. Şi a zis Maria: <<Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!>>. Şi îngerul a plecat de la ea”. (Luca I, 26-38).

Dacă, la crearea primului Adam, Tatăl se sfătuieşte cu Fiul şi cu Sfântul Duh, venirea la întrupare a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc după obţinerea consimţământului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Cea care-L naşte pe Iisus nu este folosită ca mijloc al venirii lui Lui la existenţă ca Om, fără voia ei.

A fost mai uşor pentru Apostoli să creadă că Hristos a înviat, de vreme ce L-au văzut înviat. A fost simplu pentru creştini să creadă în Înviere, pentru că au avut mărturia Apostolilor. Dar Maica Domnului a crezut pe baza unei simple făgăduinţe că se va petrece cu ea un fapt ce depăşeşte legea firii. A crezut posibil imposibilul.

În clipa în care Fecioara Maria declară că se încrede cu desăvârşire în minunea ce se va săvârşi cu ea, Fiul lui Dumnezeu Se şi sălăşluieşte în pântecele ei, zămislindu-Se Om. Naşterea Sa nu este una din necesitatea firii, ci din bunăvoirea lui Dumnezeu.

Ziua Cucului şi a prevestirilor

Potrivit tradiţiei populare, Buna Vestire este Ziua Cucului. Bătrânii spun că, în 25 martie, pasărea face să răsune primul său cântec, anunţând venirea primăverii. Odinioară, dacă ea se făcea auzită în spatele omului, iar acesta mai avea şi stomacul gol, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!”.

Exista obiceiul ca, în această zi, să se numere de câte ori îşi cântă numele aceeaşi înaripată şi se credea că, astfel, fiecare om poate să afle câţi ani mai are de trăit.

Flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule, Voinicule,/ Câţi ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (mărita)?”. Dacă se întâmpla ca după rostirea acestor cuvinte să se audă cântecul păsării, el echivala cu un an de aştepare. Dimpotrivă, dacă ea tăcea, se socotea semn de căsătorie grabnică. De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua lui era tăiată şi pusă în scăldătoarea tinerelor, pentru ca acestea să fie frumoase, sănătoase şi demne de peţitori de soi.

sursa: renasterea.ro

Facebook Comments
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.