Gest fără precendent: Toți jurnaliștii au refuzat să îi ia declarații lui Eugen Nicolicea

Gest fără precendent: Toți jurnaliștii au refuzat să îi ia declarații lui Eugen Nicolicea

Distribuie daca ti-a placut!

Gest fără precedent făcut luni de jurnaliștii de la Camera Deputaților prezenți la ședința Comisiei speciale care a modificat Codul penal. La finalul dezbaterilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, unul dintre parlamentarii care s-au remarcat prin limbaj vulgar și atitudine agresivă la adresa presei, a vrut să vină să facă declarații, dar toți jurnaliștii au plecat, refuzând să îl asculte, scrie G4Media.

În comisia specială de modificare a Codului Penal, Eugen Nicolicea s-a certat cu deputatul PNL Cătălin Predoiu, deputatul PSD adresându-se cu un limbaj suburban. Liberalul a întrebat de ce a fost scoasă categoria terților din noua definiție propusă de PSD la infracțiunea de abuz în serviciu, iar social-democratul i-a răspuns că a explicat dar că acesta a fost „la budă”.

Ulterior, Nicolicea a dorit să vorbească cu jurnaliștii doar despre acest subiect, dar a fost refuzat.

Aceștia i-au spus deputatului PSD că „ei nu sunt scenă” pentru conflictul cu deputatul PNL, moment în care Nicolicea a plecat din fața microfoanelor. După câteva minute, Eugen Nicolicea a revenit în fața jurnaliștilor, dar aceștia efectiv l-au lăsat singur în fața camerelor, precizează sursa citată.

Facebook Comments
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.