Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica.

Distribuie daca ti-a placut!

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, anunţă instituţia, care precizează că ele au fost ridicate de pe stradă.

Conform Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica,. Udrea, acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost reţinută pe stradă, la ora locală 10:00, iar Bica, acuzată de luare de mită şi corupţie, a fost reţinută tot pe stradă, patru ore mai târziu. Acţiunea a fost realizată în colaborare cu Direcţia de Informaţii şi de Securitate Naţională.

Ambele aveau alertă roşie în baza de date Interpol, precizează instituţia.

Biroul de Presă al IGPR a confirmat informația.

″În urma schimbului de date şi informaţii transmise prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Costa Rica, au fost localizate şi reţinute Udrea Elena Gabriela şi Bica Alina Mihaela”, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ele nu pot fi extrădate imediat, dar vor fi prezentate Tribunalului din San Jose, împtriva lor putând fi decise măsuri preventive până când autorităţile pentru migraţie vor decide dacă le vor acorda statut de refugiat, aşa cum au solicitat.

Articolul complet aici

  •  
  • 3
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.