Despre Blockchain

Despre Blockchain

Distribuie daca ti-a placut!

Un blockchain, este o listă de înregistrări (sau date) în continuă creștere, numite blocuri, care sunt legate și securizate cu ajutorul criptografiei.

Fiecare bloc conține de obicei o legătură (i.e. un pointer de tip hash) către un bloc anterior, un timestamp și datele tranzacției Conform designului, blockchain-urile sunt rezistente la modificarea datelor.

Blockchain-ul este „un registru transparent și distribuit care poate înregistra tranzacții între două părți în mod eficient, verificabil și permanent” Pentru a fi folosit ca un registru distribuit, un blockchain este de obicei administrat de o rețea colectivă de tip peer-to-peer, ce aderă la un protocol pentru validarea unor noi blocuri. Odată înregistrate, datele din orice bloc de date nu pot fi modificate retroactiv fără alterarea blocurilor care urmează, ceea ce necesită acordul majoritar al participanților din rețea.

Blockchain-urile sunt securizate prin design și sunt un exemplu de un sistem de calcul distribuit ce are toleranță ridicată de tip Bizantin (toleranță la atacatori sau la calculatoare ne-cooperante). Problema consensului descentralizat a fost prin urmare rezolvată cu ajutorul tehnologiei blockchain. Acest lucru face ca tehnologia blockchain să fie adecvată pentru înregistrarea de evenimente, dosare medicale precum și înregistrarea altor activități de management cum ar fi gestionarea identității, procesarea tranzacțiilor, documentarea provenienței, urmărirea traseului comercial al produselor alimentare sau sisteme de votare.

Primul blockchain a fost conceptualizat în anul 2008 de o persoană anonimă cunoscut sub numele de Satoshi Nakamoto, și pus în aplicare în 2009 în cryptomoneda bitcoin, unde servește ca registru public și decentralizat pentru toate tranzacțiile. Inventarea tehnologiei blockchain a făcut ca bitcoin să devină prima monedă digitală care să rezolve problema dublei cheltuieli fără să se folosească de o autoritate centrală de încredere sau de servere centrale. Design-ul monedei Bitcoin a fost o sursă de inspirație pentru multe alte aplicații.

Structura
Un blockchain este o „carte contabilă” (eng. ledger) descentralizată, distributivă și publică care este formată dintr-o listă de blocuri înlănțuită. Blockchainul este folosit pentru a înregistra tranzacțiile in mod distributiv (i.e. pe mai multe calculatoare), iar înregistrările nu pot fi modificate retroactiv, fără alterarea blocurilor ulterioare. O bază de date de tip blockchain este gestionată în mod autonom, folosind o rețea peer-to-peer și un server de timestamp-ing distributiv. Aceste servere sunt gestionate prin colaborare în masă, dirijată de interese colective. Rezultatul este un sistem de tranzacții robust unde incertitudinea participanților privind securitatea datelor este marginală. Utilizarea unui blockchain elimină posibilitatea de copiere/clonare a activelor digitale. Printr-un blockchain se asigură astfel faptul că fiecare unitate de valoare a fost transferată doar o singură dată, rezolvând astfel problema dublei cheltuieli. Blockchain-urile au fost descrise ca fiind protocoale de schimb de valoare. Aceste schimburi de valoare pe bază de blockchain pot fi finalizate mai repede, mai sigur și mai ieftin față de sistemele tradiționale. Un blockchain poate fi folosit pentru a atribui titluri de proprietate, deoarece acesta oferă o înregistrare permanentă care obligă acceptarea contractului.

Blocurile
Blocurile dețin seturi de tranzacții care sunt indexate și codificate într-o structură specială de date numită arbore Merkle. Fiecare bloc include hash-ul criptografic al blocului anterior din blockchain, care leagă astfel cele două blocuri și formând un lanț. Verificarea repetată a integrității blocurilor precedente poate fi făcută până la începutul lanțului, la „blocul geneză”. Uneori, în paralel cu lanțul principal, pot apărea lanțuri secundare printr-un proces cu numele de „forking”. Blocurile din lanțurile secundare sunt numite „blocuri orfane”.

Calculatoarele care mențin baza de date de tip blockchain (numite și noduri de rețea) pot avea diferite versiuni istorice ale bazei de date (e.g. nu toate sunt actualizate până la ultimele tranzacții). Fiecare versiune istorică are un „număr de versiune”, iar calculatoarele păstrează doar versiunea cea mai recentă pe care au primit-o până atunci de la celelalte calculatoare. Ori de câte ori un calculator primește o versiune mai recentă (de obicei, versiunea anterioară cu un singur bloc nou adăugat), baza de date proprie se actualizează și apoi se retransmite celorlalte calculatoare din rețea. Blockchain-urile sunt de obicei construite pentru a adăuga blocuri noi peste cele vechi – existența stimulentelor în a lucra la extinderea cu blocuri noi, decât la suprascrierea blocurilor vechi, face ca probabilitatea înlocuirii unui bloc nou adăugat cu altul să scadă exponențial de-a lungul timpului. De exemplu, într-un blockchain ce folosește un sistem de tip proof-of-work, lanțul care are „timpul de lucru” cel mai mare este întotdeauna considerat valid de rețea. Există o serie de metode care pot fi utilizate pentru a demonstra un nivel suficient de calcul. Într-un blockchain, calculul se efectuează în mod redundant în comparație cu sistemele tradiționale de calcul, care funcționează în mod segregat și paralel.

Timpul de bloc
„Timpul de bloc” este timpul mediu necesar pentru a genera un nou bloc în blockchain. Unele rețele de tip blockchain construiesc blocuri noi la fiecare cinci secunde. Când un bloc este creat, acesta devine „verificabil” de către celelalte calculatoare din rețea. Pentru criptomonezi, publicarea blocului este momentul când tranzacția are loc în practică – așadar, o perioadă mai scurtă de timp de bloc înseamnă tranzacții mai rapide. Timpul de bloc pentru Ethereum este setat între 14 și 15 secunde, în timp ce pentru Bitcoin este de 10 minute.

Descentralizare
Prin stocarea datelor într-o rețea peer-to-peer, arhitectura blockchain elimină o serie de riscuri care vin atunci când datele sunt organizate la nivel central.

Arhitecturile peer-to-peer precum blockchain-urile nu au puncte centrale de vulnerabilitate pe care hackerii le-ar putea exploata; de asemenea, nu au niciun punct central de eșec – i.e. nu există niciun calculator „important” care dacă s-ar strica ar cauza întreruperea rețelei. Metodele blockchain de securitate includ utilizarea de criptografie cu chei publice. O „cheie publică” este un șir lung de caractere aleatorii și reprezintă o adresă pe blockchain care înregistrează valoarea token-urilor trimise prin rețea la acea adresă. O „cheie privată” este ca o parolă, care oferă proprietarului accesul la activele sale digitale sau mijloacele de a interacționa cu diferite aplicații care sunt construite peste blockchain-uri. Datele stocate pe blockchain sunt considerate, în general, incoruptibile. În timp ce bazele de date centralizate sunt mult mai ușor de controlat, modificarea și manipularea datelor este posibilă și ușor de realizat. Prin descentralizarea datelor dintr-o „carte contabilă”, blockchain-urile publice oferă transparență pentru toți cei implicați.

Fiecare nod (i.e. calculator) într-un sistem descentralizat deține o copie a blockchain-ului. Calitatea datelor este menținută prin replicarea masivă a acestora și prin necesitatea rezolvării de puzzle-uri matematice (proof-of-work) pentru validarea tranzacțiilor. Nu există o copie „oficială” centralizată și niciun utilizator nu este „mai de încredere” decât altul. Tranzacțiile sunt publicate pe rețea folosind un software specializat. Mesajele sunt livrate în funcție de cât de repede not comunica nodurile între ele. Nodurile care minează validează tranzacțiile, le adăuga la un bloc și apoi publică acest bloc când este finalizat la alte noduri. Blockchain-urile folosesc diverse scheme de consens precum proof-of-work sau proof of stake. Creșterea dimensiunii blockchain-ului este însoțită de riscul de centralizare, deoarece doar puține computere și utilizatori vor avea resursele necesare pentru a procesa cantitățile mari de date.

Permisiuni
Marele avantaj al unui blockchain public, deschis, fără permisiuni este că nu este necesar controlul accesului pentru a evita utilizatorii cu intenții rele. Acest lucru înseamnă că diverse aplicații pot fi adăugate la rețea fără aprobarea sau încrederea altor utilizatori, folosind blockchain-ul ca un protocol de transport. In cazul Bitcoin și al altor cryptomonede, evitarea controlului de acces este posibilă prin solicitarea „dovezii de lucru”, i.e. proof-of-work. Mai exact, calculatoarele trebuie să rezolve puzzle-uri matematice pentru a valida tranzacțiile. În cazul bitcoin, acesta folosește puzzle-uri Hashcash. Acestea au fost create de către Adam Back în anii 1990′, dar ideea originală a fost propusă pentru prima dată de Cynthia Dwork și Moni Naor într-un articolul din 1992.

Facebook Comments
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.