Cum să te fereşti de hackeri. Infractorii online cer bani mulţi pentru recuperarea fişierelor

Cum să te fereşti de hackeri. Infractorii online cer bani mulţi pentru recuperarea fişierelor

Distribuie daca ti-a placut!

Poliția Română și DIICOT, cu sprijinul Bitdefender și Europol, pun la dispoziția publicului un kit pentru recuperarea datelor, destinat victimelor clasei de ransomware GandCrab. Astfel, victimele îşi vor putea recupera fişierele infectate fără a plăti sumele cerute de infractorii cibernetici.

Amenințarea GandCrab se răspândește prin reclame publicate pe site-uri infectate sau prin chitanțe și facturi fictive trimise ca fișiere atașate în e-mail-uri. Odată ce victima accesează vectorul de atac, GandCrab blochează fișierele importante de pe dispozitivul folosit și apoi șantajează. GandCrab a făcut peste 50.000 de victime în mai puțin de o lună, inclusiv din România, și cere recompense substanțiale ca să redea accesul la datele blocate.

În schimbul cheii de decriptare, dezvoltatorii GandCrab cer recompense cuprinse între 300 și 500 de dolari, în moneda virtuală DASH, folosită în premieră pentru activități infracționale asociate ransomware. Diferența semnificativă dintre sumele cerute victimelor șantajate se explică prin faptul că infractorii cibernetici au dezvoltat și un serviciu de afiliere care permite răspândirea GandCrab de către orice altă grupare interesată să câștige bani.

Poliția Română, prin polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice, sub coordonarea DIICOT şi în parteneriat cu producătorul global de soluții de securitate Bitdefender și cu EUROPOL, pun la dispoziția publicului un instrument pentru decriptarea datelor, care oferă victimelor clasei de ransomware GandCrab posibilitatea să le recupereze, fără să mai plătească recompense infractorilor cibernetici.

Kit-ul funcționează pentru toate versiunile cunoscute ale amenințării ransomware GandCrab și este disponibil pe www.nomoreransom.org. – un portal online disponibil inclusiv în limba română, și în secțiunea dedicată instrumentelor de decriptare de pe labs.bitdefender.com. Aplicația poate fi găsită pe www.nomoreransom.org, alături de alte 52 de soluții antiransomware puse gratuit la dispoziția publicului.

Proiectul No More Ransom a fost lansat în iulie 2016, de poliția națională olandeză și Europol, instituția de combatere a criminalității la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a crește nivelul de colaborare dintre sectoarele public și privat în lupta contra ransomware. Pentru a preveni infectarea cu ransomware, utilizatorilor li se recomandă să păstreze copii ale datelor importante, să folosească o soluție de securitate și să evite să acceseze linkuri sau fișiere din e-mail-uri nesolicitate.

articolul complet aici

Facebook Comments
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.