Care sunt cele 10 porunci?

Distribuie daca ti-a placut!

(1) “Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine.” Această poruncă este împotriva închinării la orice alt dumnezeu afară de singurul Dumnezeu adevărat. Toţi ceilalţi dumnezei sunt dumnezei falşi.

(2) “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea parinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Această poruncă este împotriva creării unui idol, o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu. Noi nu putem crea nici o imagine care să-L descrie perfect pe Dumnezeu. Să-ţi faci un idol care să-L reprezinte pe Dumnezeu înseamnă să te închini unui dumnezeu fals.

(3) “Să nu iei în deşert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău; căci DOMNUL nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”. Aceasta este o poruncă împotriva luării Numelui Domnului în deşert. Nu ar trebui să desconsiderăm Numele Domnului. Noi trebuie să arătăm reverenţă Domnului menţionându-I Numele cu respect şi în mod care să Îl onoreze.

(4) “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a facut DOMNUL cerurile, pamântul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. Această poruncă stabileşte Sabatul (Sâmbăta, ultima zi din săptămână) ca o zi de odihnă dedicată Domnului de către evrei.

(5) “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău”. Acestă poruncă este dată ca întotdeauna noi să ne tratăm părinţii cu respect.

(6) “Să nu ucizi”. Această poruncă este dată pentru a nu comite crimă împotriva unei alte fiinţe umane.

(7) “Să nu preacurveşti”. Această poruncă ne spune să nu avem relaţii sexuale cu altcineva decât soţul / soţia.

(8) “Să nu furi”. Această poruncă ne spune să nu luăm ceva care nu ne aparţine fără permisiunea persoanei care deţine lucrul respectiv.

(9) “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu spunem ceva fals împotriva altei persoane. În esenţă, această poruncă spune să nu minţim.

(10) “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu dorim nimic din ceea ce nu ne aparţine. Pofta ne poate conduce la încălcarea uneia dintre poruncile enumerate mai sus: crimă, adulter şi hoţie. Dacă este greşit să faci ceva, aPotunci este greşit să-ţi doreşti să faci acel lucru.

Ce este porunca?
Conform definiției, poruna este o dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai. Substantivul „poruncă” este sinonim cu „ordin” sau „decizie”.

Este necesar să fie respectate toate?
Respectarea doar unora dintre porunci nu este o alegere a creștinilor. Ce scrie în Biblie despre porunci? Iacov 2:10-11. Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: “Să nu preacurveşti”, a zis şi: “Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti dar ucizi, te faci călcător al Legii.

Facebook Comments
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.